Jucarii senzoriale

Jucării senzoriale pentru bebeluși și copii. Cum îi ajută pe cei mici

Jucării senzoriale – Beneficiile lor

Jucăriile senzoriale reprezintă nu doar o joacă creativă pentru cel mic, ci şi o metodă de descoperire a lumii. Pentru o dezvoltare optimă a sistemului nervos, este extrem de important ca, încă de la naştere, copilul să între în contact cu tot felul de stimuli senzoriali, cu ajutorul cărora să poată înmagazina informaţie şi să înveţe, experimentând noi lucruri. Şi, dacă vă gândiţi că jucăriile care-şi pot fructifica la maxim funcţiile sunt cele care se adresează simţului tactil, şi jucăriile care stimulează simţul auditiv, pe cel olfactiv şi simţul vizual sunt la fel de importante.

Jucării senzoriale care suscită simţul vizual şi tactil

Ochii sunt primii care îi ajută pe copii să observe o jucărie. În funcţie de colorit, formă şi dimensiune, jucăria poate fi îndrăgită pe loc de cel mic. Totodată, ca un efect de Domino, aceasta reuşeşte să pună în mişcare celelalte simţuri ale copilului. El devine curios, îşi doreşte să atingă jucăria, să o mişte pentru a vedea dacă scoate vreun sunet sau să o apropie de faţă, unde o va mirosi şi gusta.

Există şi situaţii în care, dacă jucăria nu este atractivă vizual, aceasta este ignorată, în pofida unor calităţi de care copilul nu este conştient, deoarece refuză să depăşească prima impresie. Rolul părintelui este de a îndruma şi oferi informaţie parţială, ca cel mic să devină curios şi să treacă la pasul următor, acela de apropiere şi de cunoaştere a obiectului.

Jucării senzoriale. Sunetele, un stimul la fel de important

Când ai câteva luni sau puţin peste un an, orice sunet nou este primit cu interes maxim, iar acest interes duce, uneori spre disperarea părinţilor, la dorinţa ca sunetul să se repete la nesfârşit. Nu cred ca există copil care să nu fi pus în funcţiune jucăria muzicală cel puţin 30 de minute într-una (noi am păţit-o cu un pluş cu melodia din Angry Birds) sau să nu cânte înfocat la chitara muzicală primită cadou de la un prieten binevoitor. Nimic nefiresc, însă, deoarece şi această repetiţie face parte din procesul de învăţare care începe chiar din burta mamei, când bebeluşul începe să devină familiarizat cu vocile părinţilor, cu melodiile pe care i le cântă aceştia şi cu alte sunete din exterior.

Jucării senzoriale destinate simţului olfactiv

Nu sunt nişte jucării extrem de întâlnite, dar se pot găsi pe rafturile magazinelor, şi nu doar la secţiunea jucării. Pe lângă micile păpuşi, maşinuţe sau alte jucării moi care vin din fabrică cu mirosuri care îl captivează pe cel mic, în categoria jucăriilor senzoriale care au mare trecere datorită aromei lor atrăgătoare se numără banalele plicuri cu ceai aromat, bastonaşele de vanilie sau chiar fructele care emană un miros îmbietor. Surprinzător, dar un pepene galben extrem de parfumat a fost timp de 30 de minute jucăria preferată a fetiţei mele celei mari, care, pe când avea un an şi 2 luni, l-a rostogolit şi mirosit în tot acel timp. Bine, la fel de amuzante au fost şi micile mele sticluţe de parfum, care făceau deliciul fetelor pentru că ambalajele lor erau nu numai nemaiîntâlnite pentru ele, ci şi pline de arome.

Jucării senzoriale. Covoraşul sau centrul de activităţi, o jucărie senzorială complexă

Pentru părinţii care vor să le ofere copiilor o opţiune de joacă senzorială complexă, centrul de activităţi sau covoraşul viu colorat este alegerea potrivită. Acesta îi va capta atenţia celui mic o bucată lungă de timp şi îi va pune la treabă aproape toate simţurile. Centrul de activităţi conţine fel de fel de surprize, fiind de cele mai multe ori dotat şi cu o bară superioară cu piese muzicale, bune de agăţat şi pipăit. Jucăria este extrem de indicată pentru bebeluşii care se rostogolesc de pe burtă pe spate şi invers, dar şi pentru cei care stau deja în fund şi se pot întoarce pe toate părţile pentru a explora toate funcţiile covoraşului. Astfel de jucării se găsesc în aproape toate marile magazine reale şi online destinate copiilor sau cu secţiune pentru bebeluşi, iar achiziţionarea unui astfel de centru de activităţi este o bună investiţie, pentru că poate fi folosit cu succes şi de către alţi copii din familie. Cele mai sofisticate centre de activităţi sunt destinate copiilor mai mărişori, de peste un an, şi au forma unei mese sau a unei maşinuţe multifuncţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *